Decorurile vor desena, spre spatele scenei, un deal mare, cu pădure, zăpadă, fără drumuri precise, spre răsărit. Pădurea trebuie să pară un ghem fantastic, din fire vegetale, crude și bătrâne, încârligate puțin credibil. Urcarea, și ea, trebuie să pară spectatorilor un fel de încercare, o pregătire sau o pedeapsă, măcar. Vântul se va auzi fără … Citește în continuare O împușcătură. Teatru mut
Îmbrăcat în blugi
cumpărați de la studenții arabi, cu o geantă mare, neagră, pe care scrie, aproape șters, Camel, un bărbat tânăr se întoarce acasă. În articulata galbenă, rece și plină, oamenii tac. Unii tac pentru că știu, alții tac pentru că bănuiesc ce se întâmplă. Toți se uită, pe rând sau deodată, la el: înalt, tras la … Citește în continuare Îmbrăcat în blugi
Yassine porni camionul în șuturi
și Isma, colegul din dreapta, își dădu capul pe spate privind supărat în tavanul cabinei, lovindu-și tare, apoi, pieptul, cu ascuțișul bărbiei. Își auzi un pârâit sănătos, iar șoferul prinse un reproș ireproductibil. Încărcătura păru și ea să tropăie nițel, dar totul se liniști, apoi, repede, când ieșiră la drumul lin, curat, drept, ce mergea … Citește în continuare Yassine porni camionul în șuturi
Tică Ștef Soare
caută aur, pe dealuri, c-un detector de metale. Pentru că umblă mult, ține și un jurnal al picioarelor mele. Își vorbește picioarelor, le povestește și le întreabă, le alintă și le încurajează de parcă ar fi nu o parte din el, ci doi colegi la școala de demult ori niște tovarăși de mină. Sau poate … Citește în continuare Tică Ștef Soare
Odă fratelui Marius, paraclisierul,
care trăiește într-o liniște mare. A făcut mătănii la mormântul lu mă-sa, necăjită pe el, până i-au înghețat genunchii; părintele Lavrentie l-a încredințat, într-un târziu, de iertare. Spre catedrală, urcă o stradă: case, tei înfloriți tot anul și magazine cu de mâna doua, covrigi, gogoși, taxiuri. El însuși, rămas cu o nevastă moartă din greșeală, … Citește în continuare Odă fratelui Marius, paraclisierul,
Cu unii vorbind, cu alții tăcând,
a trecut bietul om prin tot satul. Un văr primar, mai de-aproape, cu care învățase niște mânji la căruță, nici n-a vrut să audă. Și după el, toți ceilalți l-au lăsat singur. Plosca, o ținea în odaie, agățată cu o curelușă în ciucuri, lângă contorul de curent, negru și zumzăitor; niște fire de păianjen încenușiseră … Citește în continuare Cu unii vorbind, cu alții tăcând,
Gherontie de la Tismana. Teatru mut
Scena 1. Casă veche, cu camere înalte, cu uși de lemn, în curtea unei episcopii, ascunsă de o alee și de câțiva peri ce se coc doar în octombrie. Cerdac. Un seminarist aproape copil, fără barbă, fără mustață, fără habar, citește dintr-o carte ce pune pe copertă un călugăr îmbrăcat c-un cojocel frumos de cioban. … Citește în continuare Gherontie de la Tismana. Teatru mut
Câțiva mormoloci
ieșiră să se joace într-un ochi puțin de apă senină. Vâltoarea năvălise multă, dintr-o ploaie neagră de departe, aproape de dincolo de linia cerului. Norii s-au adunat repede, s-au unit într-o întunericire disciplinată, lăsându-și toate marginile goale, dezvelite, tivite strălucit de razele soarelui din prejur, de pe celelalte resturi de cer. Și și-au dat drumul … Citește în continuare Câțiva mormoloci
Petrică Coneac
se trezește, iarna sau vara, la șase dimineața. Se îmbracă frumos și-și dă cu un gel albastru în păr, care îi strălucește toată ziua. Așezat cu fundul pe trepte și privind pe lângă tuburile înverzite ale fântânii de la gard sau plimbându-se, adus de șale, în prispă, numără până la patru sute unu, nici mai … Citește în continuare Petrică Coneac
În ale mă-tii poale moi
te trimit acu, japiță ce ești!, îi zise tac-so, zbierând ca apucatul. El se miră, o jumătate de secundă, de poezia din înjurătura bătrânului și dădu să râdă. Se reținu, precaut. Era cenușiu la față, nebărbierit, cu pielea porționată generos de riduri și nedormit, că fierbea la cazan, continuu, de două zile. Părul, vâlvoi: ca … Citește în continuare În ale mă-tii poale moi
Al Savetii
intră în casă, scuturându-și umerii hainei vechi cu grijă, ca zăpada să nu cadă pe masa de lângă vatră. Cizmele verzi și le scoase greu, pe una împingând-o c-un picior, iar pe cealaltă trăgând-o tare, cu amândouă mâinile. Ciorapii de lână îl mâncau, și sus, la jumătatea pulpei, făcuseră o dungă vânătă, cu model de … Citește în continuare Al Savetii
Aplauzele se opriseră brusc;
el reveni la casetofonul negru, cu boxe mari, și derulă înapoi aprins. Aplauzele, repezi și hotărâte ca o punere văratică de ploaie, se transformară, după câteva secunde, într-un ritm precis, știut bine: taa-taa-taaa-taa-taaaaa, ta!, taa-taa-taaa-taa-taaaaa, ta!, taa-taa-taaa-taa-taaaaa, ta!, și tot așa, patru minute și cinzeci și șapte de secunde. Stătu în fața catedrei, cu mâinile … Citește în continuare Aplauzele se opriseră brusc;
În această zi de duminică își alesese Marcelino să moară.
Nevăzut, neștiut, necuprins de uitătura urâtă a vreunuia, a vreuneia. Avea să-și taie priponul cu dinții și să fugă spre câmpuri. Slăbiciunea îl va cuprinde încet, alergând la galop prin miriște ca pe un portocaliu culoar al morții, până când îngerul măgarilor îl va face să treacă în partea cealaltă fără ca cineva să poată … Citește în continuare În această zi de duminică își alesese Marcelino să moară.
Nea Sandu
era un bărbat gras și înnebunise făcând poezii toată ziua. Apoi, i s-a lărgit fața, i-a căzut o gușă enormă, iar burta i s-a lăsat în neștire, peste curea, peste pantaloni, trăgându-i în față niște șale ce obosiseră, de mult, să-l mai țină biped. Nădușea continuu și răsufla speriat, ca scos de la înec. Din … Citește în continuare Nea Sandu
Căldura din vara aceasta
a fost nefirească. Gălbuie și spălăcită, cu orizontul de peste câmpuri tremurând năuc, extenuat, lăsat cu coatele pe genunchi ca după o alergătură să-ți iasă sufletul. Încet, zăpușeala a prins coji maronii, de trebuie să treci prin ea ca prin zidurile uriașe ale unei cetățui din foi uscate de ceapă. A copleșit împrejurul întreg cu … Citește în continuare Căldura din vara aceasta
Necrolog la un croitor
Casa lui e dărăpănată și curtea e plină cu gunoaiele pe care nu le mai ia nimeni să le ducă în văgăuna de la marginea pădurii, spre Olt. Are o nevastă; grea, bolnavă. Cândva, a fost tânăr. Încă mai pare. La pomenile din tot satul merge cu bicicleta și se mișcă iute, cu părul său … Citește în continuare Necrolog la un croitor
Un buboi îi ieșise
în spatele genunchiului drept. Mai avusese: pe umăr, pe burtă, la subsuoară. Cel mai rău a fost cu cel de pe spate, dintre umeri: nu putea ajunge la el orice-ar fi făcut. Știa mereu când vin: ceva se întărea sub piele și o roșeață dureroasă făcea vârf în scurt timp, cucerind în jur sate și … Citește în continuare Un buboi îi ieșise
Fugi repede spre târlă,
înainte ca ziua să înceapă să albească, măcar, pe la colțurile câmpurilor, printre vârfetele prundului sau prin subțirimile fumurilor ce răsăreau în sat. Oile dormeau, iar câinii se bucurară de el de departe, încă de la rudari. Dădu gură, și mieii, toți, se ridicară în picioare, unii sugând, alții încurându-se prin obor sau căutându-și mama. … Citește în continuare Fugi repede spre târlă,
Pe casa scării miroase-a mâncare
Îi fusese greu să prindă cocoșii. Îi înghesuise în fânar, deasupra grajdului, și fire mărunte din paiele vechi, căzând în partea de jos a universului, închiseră ochii unei vaci albe și ai unei juninci roșii legate la iesle. Îi ura, de-acum; urcând pe scară, un cui putred se rupsese și un picior i-o luase la … Citește în continuare Pe casa scării miroase-a mâncare
Fănela coase la gherghef
perdele si prosoape. Perdelele sunt cele mai cerute. Iese in drum, sub mărul cel mare de la Georgeta, între uliți, si coase. După ce vine de la colectiv, după ce-si termină treburile prin casă, prin curte, așterne o velință lângă gard, își întinde pânza ei rară si continuă. Răspunde la bunăzîua fără să se … Citește în continuare Fănela coase la gherghef
Stătea aproape, la doar câteva case.
Cu capul plecat, un pic îndoit de șale, ajunse repede. Tot repede și ieși; cântărețul îl aștepta pe bancă, la poartă. Într-o liniște mare, galbenă, luminoasă, plecară. Lisică văzuse repede, de la prima cădire, că nu e-n toate apele, și-l lăsă în pace. Părintele închidea ochii; și-i apăsa, apoi, în palmele pe care le trăgea … Citește în continuare Stătea aproape, la doar câteva case.
La începutul acelei toamne,
pe la fiecare poartă trecură oameni grăbiți, speriați şi cu brațe fâlfâind a iritare, că să astupe, toți, fântânile, să spele platagelele, castraveții, ardeiul, strugurii şi ce-or mai lua ei din grădină să mănânce, sau mai bine să nu mai ia nimic!, să stea mai mult prin case, ce prostie!, şi să aibă, așa, mai … Citește în continuare La începutul acelei toamne,
Începu să bea de dimineață; singur, mult.
Se sculă pe la cinci, cu ochii bulbucați și roșii, cu o sete ca în pragul morții, cu genunchii și mijlocul înghețate, fără să vrea să se miște vreun pic. Dar voia să plece din pat, să iasă din casă. Cumva, simțea că vrea să spargă, cu capul, o burtă, o piele oarecare, mai subțire … Citește în continuare Începu să bea de dimineață; singur, mult.
Ora a cincea. Cât de frumos e părintele stareț!
Părintele Daniil ieși fără să privească: nici în sus, spre nori, nici spre sud, peste păduri, nici în curte, unde gâfâiau oamenii lui, negri și nădușiți, și nici la scara de fier, verde și rece. Șchioapătă rău din șoldul piciorului stâng, iar la doctori nu are de gând să se ducă vreodată. Când merge, se … Citește în continuare Ora a cincea. Cât de frumos e părintele stareț!
Toată noaptea visase cum cade
din salcâmul pe care-l aveau în fundul grădinii. Pe crengile lui atârnau, pe o latură, cabluri subțiri de cupru şi aluminiu învelite în plastice colorate, de care, în tragerea spre pământ, nu se putea prinde nicicum. Cerul, îl vedea mereu senin şi luminat; frunzele pomului bătrân, mici şi verzi, moi, uşor de vânturat printre degete. … Citește în continuare Toată noaptea visase cum cade
Mumă-sa Rada o chemă la ea, s-o împace.
Stătea pe piatra mare, lucioasă şi îndoită de atâţia paşi, pusă ca să urci mai uşor în prispă, şi curăţa porumbi. Cu faţa spre casa mică şi veche a Getei lu Dumnezău, de unde bătea o lumină caldă, ce toropeşte. Avea pusă pe mâna dreaptă o curăţătoare de fier, cu dinţi învăţaţi şi cu mâner … Citește în continuare Mumă-sa Rada o chemă la ea, s-o împace.
Îi dăduseră drumul de dimineaţă.
Turmentat de schimbare, lăsă repede închisoarea în urmă; se dezmetici târziu, pe străzi, când simți căt de puternică este lumina, cât de multă și absentă e lumea. Gara se învârti cu el minute bune; apoi, pereții năvăliră spre el aruncându-i în privire băncile, gențile, sacii și plasele oamenilor, pe oamenii înșiși, vagoanele și zăpada. Adormi … Citește în continuare Îi dăduseră drumul de dimineaţă.
Pe Alexandrina o știau toți.
Unii se speriau de ea noaptea, când farurile mașinii o descopereau, dintr-o dată, mergând liniștit pe marginea drumului, pe lângă Sâmnic, prin întuneric, către ceva sau cineva de neînchipuit ălorlalţi. Veneau de la serviciu gândind la casă; femeia asta bătrână, cu spatele mare, cu fața adâncită spre amintiri ce te lăsau nedumerit, că frate, da … Citește în continuare Pe Alexandrina o știau toți.
Ora a patra. Aftonie cântă
Starețul dărâmase vechiul gard al bisericii și construise unul din nuiele groase, de corn, împletite printre pari de salcâm, înfipți în pământ. Nu era drept, nu era făcut la linie, dar ieșise frumos; de o frumusețe cuminte, care sătura, care nu te ducea cu gândul la datoriile neplătite, ci la bucuria lui Dumnezeu ce iese … Citește în continuare Ora a patra. Aftonie cântă
Îi ţineau lumânarea de vreo şase zile.
Nu murea. Se chinuia, se zvârcolea, striga pe bărba-so, mort demult, pe mumă-sa; plângea uscat. Se chircea toată, ca un câine prins în colț și bătut cu ciumagul, ori se întindea, pe spate, curbându-se și îndoindu-se ca un atlet din ale cărui burți va ieși un monstru. Sau rămânea, așa, cu gura căscată, câte-o oră, … Citește în continuare Îi ţineau lumânarea de vreo şase zile.
Duminica sta să înceapă
Se hotărî să se bărbierească. Soarele trecuse mult spre asfințit, și bătea, peste casa lui Gârniță, cuminte și roșu-gălbui. Își agăță o oglindă cât o palmă, luată demult de la târg, de un cui înfipt ispre pentru asta într-un stâlp tencuit și verde uleios. Ca să nu-l orbească, își ținu pălăria pe cap, într-o parte, … Citește în continuare Duminica sta să înceapă
Coborî din autobuzul de cinci
şi intră direct în mat. Nu se dusese acasă; curtea și-o văzuse așa, în fuga articulatei, rămânând neînduplecat numai cu ochiul drept; însă cu stângul, chiorâș, din picioare, apucase să zărească în curte căruța verde, cu ulubele ridicate, plină cu lucernă. Cu bălur, poate, mai știi? -Să trăiești, bă, nea Petrică! Dă-mi un rom... Îi … Citește în continuare Coborî din autobuzul de cinci
Ora a treia. Solilocvii
ceuşoresămoripoţisămorifoarterepede morișigata aşputeamuriazi măiadreacudirectdoamnecepăcătossunt iartămămiluieștemă doamneiisusehristoasefiulluidumnezeu miluieștemăpeminepăcătosul teiașiteduceladracudracuteia șiladracuteduce așbocanciiarfitrebuitschimbați toatăviațatrebuiesăfaccetrebuiefăcut cândtrebuiesățischimbibocanciischimbății socialiștiiăștiasuntnebunilumeaîntreagăoiasprenebunie haicănumaiammultabiamerg caogloabăcauntuberculos cauncalceegatasămoarăcauncâinejigodit doamnemiluieștemă doamnedacătearcunoaștetoțiînduhulsfânt dăletuturorsătecunoască săseîndrăgosteascădemilata depaceatadelinișteatadetine câtdefrumoseștihristoase cefrumoasăera sămăîndrăgostescașacaunnebun deofemeiemăritată doamnedămiodihnă cebineesăfiubine fereștemădepăcathristoaseîngeresfinților sfintepavele teiubescdoamne îizisesemșieicoiubesc cenebunceprostcemizerie cumampututsămălasînjossăcad cenasolsuntslabdefinitiv nutrebuiesămămaibazezpemine sămălasdacumascultării șicefustepurtaaveauliniaaiașinegre sămăconcentrezpecenupiere osămorîncurând cenuebunnuexistă cenuebunvafidatpieirii doamneiisusehristoasemiluieștemă miluieștemămiluieștemă liniaveneamereuînjoslucioasășielegantă pacepacepaceprivescînainte amobositsuntbătrân nimicbunnusemaipoatealegedinmine osămăpunlapământ osăplângosămăpocăiesc osăîlrogpedomnulsămideapace sămisearateînbucuriasa sămălinișteașcăcumcredeucătrebuieliniștițicopiii aidreacunusuntînstaredenimicnicimăcarsăfacăundrum sărepareundrum arfipututsăconstruiascăoopotecădepiatră … Citește în continuare Ora a treia. Solilocvii
Sâmbăta le fusese lungă,
cu multă osteneală, așa că abia așteptau să li se pună odată înainte și ultima farfurie, cu o felie de cozonac și o bucată de carne. Era miezul nopții când se ridicară să plece. Copilul adormise cu capul alunecând, încet, dinspre piept spre poala bunicii. Frigul care-l întâmpină la ieșirea din cortul cenușiu îl necăji, … Citește în continuare Sâmbăta le fusese lungă,
Ora a doua. La deal
Autobuzul se urni greu, plin. El rămase la ușă, cu picioarele pe două trepte, ca pregătit să urce mai departe. Era bine; putea să vadă drumul și să scape, măcar dintr-o parte, de priviri. După două opriri, prinse un loc. Își scoase agenda și notă, repede, gândurile rotunjite în ceva ce putea fi o poezie: … Citește în continuare Ora a doua. La deal
Prima oră. Un om iese din lume.
Pavel Dumbrăvescu era hotărât să plece la mănăstire azi, cu autobuzul de două. Lăsă pe masa din sufragerie plicul cu hârtiile aduse de la notar; toate pe care le avusese rămâneau fetei. Economiile toate, câteva mii de lei, le luă cu el, ca ajutor pentru obşte. Coborî storurile, nu de tot, şi siguranţele de … Citește în continuare Prima oră. Un om iese din lume.
Se sculă posomorât, un pic buimac de osteneală,
cu o umbră de durere de cap, fără să vrea să apuce pe cineva de vorbă ori să răspundă vreunuia. Nu se întunericise, încă, dar două găini ce se încăpățânaseră să se cuibărească în corcodușul de lângă fântână arătau că nu mai e mult. Își legă geanta, în care ea îi pusese pachetul, în spatele … Citește în continuare Se sculă posomorât, un pic buimac de osteneală,
Dragule, vreau să-mi faci o icoană!,
îi zise. Eu nu știu să pictez, dar îți voi spune- iartă-mă, bunule!- cum trebuie să fie! Pictorul nu clipi deloc; pe față nu i se văzu nicio urmă, oricât de mică, de surprindere. Își scoase telefonul, îl așeză pe măsuța de deasupra cutiei murdare de gunoi și porni înregistrarea. Vă rog, spuneți-mi ce vreți. … Citește în continuare Dragule, vreau să-mi faci o icoană!,
Ionel a lu Răchită tunde cu o mașină de mână, frumoasă, de inox, adusă din URSS
de Smarandache, profesorul de matematică de la școală, ieșit cu o excursie. Taie rău, iar frizerul se ajută, din când în când, trăgând, un pic, de părul clientului. Ca să-l tundă, îi mai puse un burete gros, de scaun de tractor, pe taburetul pătrat. Lui îi dau lacrimile, dar tace; oricum, să te tundă a … Citește în continuare Ionel a lu Răchită tunde cu o mașină de mână, frumoasă, de inox, adusă din URSS
Nu poți să pleci cu mortul la groapă
dacă nu scrii, mai întâi, doliul, pe care trebuie să-l lași pe zidul de la drum al casei. Asta e de demult. De când există morții, sau de când exită scrisul, sau de când existăm noi, cei care nu ne aducem aminte de case fără doliu la șușea. Așa că și ei aveau de făcut, … Citește în continuare Nu poți să pleci cu mortul la groapă
Îl auzi strigând la poartă:
Hai, vii? Era sigur că-l cheamă să se întreacă iar trăgând o fugă până la Iancu, pe ulița ailaltă, ori până la Ristache. Îi era foame; avea o bucată de pâine de la oraș, de Steaua. Nu era la fel de bună ca cea făcută în casă, în țăst, dar acum o prefera p-asta: atunci … Citește în continuare Îl auzi strigând la poartă:
Verdele feluritelor ierburi
este ca o laviță bătrână pentru toate amintirile sale. Despre primul strat de iarbă povestește fără ca să poată deosebi prea bine verdele unei mochete de pe sală, cauciucată pe dos și neplăcut de artificială pipăitului, de verdele moale și umed al unor mușchi ce creșteau pe lângă casă, între tencuiala temeliei și dunga trasată … Citește în continuare Verdele feluritelor ierburi
Învățasă călușu dă la tac-so;
l-a sculat într-o dimineață: Hai, mă, Jane, să te învăț călușu, că acu te faci mare! Lu Jane îi era somn; dă frica ploii ce sta să vină, nu să lăsasără, ieri, până nu adusăsără acasă toți cocenii pă care-i aveau pă câmp. Au dăscărcat până noaptea, împlinind ditamai două șurile. A mâncat în sâlă … Citește în continuare Învățasă călușu dă la tac-so;
O să fie de Vovidenie!
Se sculă de noapte; auzea oamenii trecând pe drum, tușind ori vorbind ca pentru a speria întunericul, mergând la autobuzul de cinci. Era înnorat și bătea vântul. Păsările nu se risipiseră prin curte, încă. Rațele, doar, măcăneau ritmat, ca un ecou a ceea ce le necăjea venind de prin curțile înghesuite, de prin casele prea … Citește în continuare O să fie de Vovidenie!
Tu era doar pentru Dumnezeu și încă doi, trei
Chemat la Conferința europeană a persoanelor care mănâncă frumos (CEPMF), se îndreaptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de voce, inimă și firimituri), spune unei săli corecte, cu o sută treizeci și șapte de oameni așezați pe cele mai din față o sută treizeci și șapte locuri grena, moi și inconfortabile: … Citește în continuare Tu era doar pentru Dumnezeu și încă doi, trei
Chimonourile aduse cu mine,
dăruite de Sensei, se umflară, dintr-o dată, și săriră de pe umerașele puse pe cărămizile peretelui roșu, netencuit. Desfăcură gura podului, cu zgomot, și coborâră. Erau mari, ca pentru un bărbat de doi metri, de o sută zece kilograme la patruzeci de ani. Centurile, uzate puțin, strângeau tare, legate frumos; mânecile acopereau brațele invizibile ca … Citește în continuare Chimonourile aduse cu mine,
Puțini îl știu pe Ion de la taxiuri
Chemat la Conferința europeană a vânătorilor de sfinți ascunși (CEVSA), se îndreaptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de câini de căutare, de voce și de inimă), spune unei săli care privește cu ochii strânși, cu sprâncenele ridicate: Puțini îl știu pe Ion de la taxiuri; aproape că nu-l mai știu … Citește în continuare Puțini îl știu pe Ion de la taxiuri
Foamea. Sațiul
Chemat la Conferința europeană a cititorilor de paterice, se îndreaptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de ediție, pagină, voce și inimă), spune unei săli prăfuite cu țărână din Egipt: Etapa Dă-mi, și mie, o țâră! Asta e a copiilor mici de tot. Nimeni nu putea ieși pe drum cu ceva … Citește în continuare Foamea. Sațiul
¡Buenos dias, Gunoiule!
Când l-am auzit pe Isma, un coleg marocan, zicându-mi așa, m-a cuprins veselia. Nu ne împrietenisem foarte ușor; înainte, pe la început, a trebuit, chiar, să-l sperii c-o să-l bat dacă mă mai strigă ca pe-o fată, cum o făcea. M-a lăsat în pace cu asta, și gata. Dar nu știu cine-l strigase pe el … Citește în continuare ¡Buenos dias, Gunoiule!
„Des-prefacerea” Sfintelor Daruri
Puterea de a născoci erezii a diavolului o cred secătuită de mult. Ce (Doamne, iartă-mă!) se mai poate născoci care să nu fie altceva decât modeste variațiuni pe teme de demult rezolvate de Părinții Bisericii?, îmi zic. Nu greșesc; în liniile ei tari, adică în ceea ce privește miezul dogmatic, credința noastră a fost formulată … Citește în continuare „Des-prefacerea” Sfintelor Daruri
Nor mare de fum alb
- albăstrui, poate, acoperea satul întreg. Începea să se ridice încet, de prin vreo uliță unde trăia o babă mai fără somn decât altele. Câinii lătrau supărați; și alte femei se trezeau, alte rațe și cârduri de gâște ridicau și mai multe Mării, și Ioane, și Vete, și Lenuțe, și Domnici, și Tanțe în picioare. … Citește în continuare Nor mare de fum alb
Gândea în gesturi largi, făcute cu mâna
Își împinse scaunul în spate, își ștearsă buzele cu prosopul alb ținut pe genunchi și se ridică înghițind, atunci, un ultim dumicat. Sprijinindu-se în vârful arătătorului stâng, cu mâna dreaptă se apără, circular, de zâmbetele lâncave din juru-i și zise înalt: Când eram ca un copil, iubiții mei, ghiceam dragostea dintre oameni. Chiar așa... Mă … Citește în continuare Gândea în gesturi largi, făcute cu mâna
Nu mă pricep, deloc, nici la parfumuri
Chemat la Conferința europeană a preoților exilați la marginea împărăției, se îndreaptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de voce, inimă și coordonate geografice), spune unei săli neașteptat de în afara vremurilor: Nu mă pricep deloc nici la parfumuri, fraților. Și acum zâmbesc, după mulți ani, la încercarea unui ministru de … Citește în continuare Nu mă pricep, deloc, nici la parfumuri
Natură moartă cu bunici. Și cu maimuțe
Sâmbătă după-amiaza, alergând, cu Iunia, către un botez. Intrăm în Nava de la Asunción, pentru o femeie care a născut de câteva zile. Un copil liniștit, o mamă tăcută, o casă curată, fără multe obiecte, cu multă lumină. Ne place că nu trebuie să vorbim tare; plecăm mulțumiți, vindecați după zgomotul grabei. Uită-te după un … Citește în continuare Natură moartă cu bunici. Și cu maimuțe
Alexandru
Chemat la Conferința europeană despre oamenii pe care pământul nu îi merită (CEOPNM), se îndreaptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de voce, ficați și inimă), spune unei săli neașteptat de pline: Alexandru era din Vâlcea, sau așa se crede. De fapt, toți eram convinși că, dacă-i vom cere detalii, ne … Citește în continuare Alexandru
Știu o bucătăreasă
slabă și urâtă; gătește pentru elevii unei școli dintr-un cartier comun al Madridului. Că sunt eu, că e vreun coleg de-al meu (nu văd motive să cred că nu face așa cu oricare alt distribuitor, de fapt), când coborâm scările și intrăm, începe imediat să taie o baghetă și să pregătească un sandviș; întreabă, apoi, … Citește în continuare Știu o bucătăreasă
De la Nicu și Iulică, la Emy Drăgoi. Sau cum nu m-am făcut lăutar
Chemat la Conferința europeană a celor cărora le vine să plângă când aud muzica de la ei de acasă (CEPAMA), se îndreaptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de ureche muzicală, voce, ochi și inimă), spune unei săli cu o acustică spartă, de tuci ciobit: L-am văzut, aseară, pe Emy Drăgoi. … Citește în continuare De la Nicu și Iulică, la Emy Drăgoi. Sau cum nu m-am făcut lăutar
Părintele Lavrentie
Prezent la Conferința națională a celor care fac ascultare la pangar (CNAP), se îndreaptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de voce, inimă și monezi de dat restul), spune unei săli în halat negru și mirosind a cartoane: Frică mi-era să mă întâlnesc și cu părintele Lavrentie. Asta a fost mai … Citește în continuare Părintele Lavrentie
Părintele Teofil
Chemat la Conferința Europeană a Oamenilor Simpli, se îndreptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de voce și inimă), spuse unei săli neașteptat de goale: Părintele Teofil a venit, într-o seară, în capela facultății. A spovedit câteva ore. Urma să slujească și să predice în catedrală. Poate că m-am spovedit printre … Citește în continuare Părintele Teofil
„Altered carbon”. La ce mai visează bieții oameni?
Până de curând, timp de câteva săptămâni, autobuzele din Madrid au făcut reclamă unui serial ce avea pe afiș oameni la pungă. Punga, cu toate indicațiile de conținut și manipulare. Imaginea unor oameni conservați pentru ceva și etichetați precum mezelurile m-a trimis la televizor. Aceeaşi poveste, a oamenilor care vor nemurirea. Eforturile de ameliorare a … Citește în continuare „Altered carbon”. La ce mai visează bieții oameni?
Elogiu scrisului de mână
Chemat la Conferința europeană a oamenilor care scriu cu stiloul (CEOSS), se îndreaptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de voce, stilou și inimă), spune unei săli neașteptat de simetric locuite: Domn' Florin, învățătorul nostru, avea un scris de mână grozav. Și planșele cu "Trăiască România!", sau Conducătorul iubit, sau Partidul, … Citește în continuare Elogiu scrisului de mână
Ah, dar eu știu/ un țintirim/ mai frumos…!,
îi venea să scrie repede, fie și pe bucata lucioasă a unui pachet de biscuiți cu miere, de demult. Ca un apucat, să scape de un ritm încăpățânat, tenace, discret dar persistent până la durere, care nu se acorda nicicum cu tremuratul din oase. Amețit de vin, moleșit de baie și … Citește în continuare Ah, dar eu știu/ un țintirim/ mai frumos…!,
