Mulți pui, nicio găină

Fotografie0292
Salut, Mariusică!
Ce faci? Nu mi-ai spus cum a fost în concediu…
N-am mai muncit de pe 13 august 2013. M-au chemat, nişte penticostali români, să înlocuiesc un om la încărcat de pui. Am plecat seara, la 7. 30, spre o fermă aflată în altă provincie, la vreo 100 de km. depărtare. Copiii care conduceau cele două maşini s-au întrecut unul cu altul tot drumul, 200 de km. / oră fiind ceva obişnuit. Hotărât să nu mai am de-a face cu ei vreodată, am tăcut, mirat, totuşi, de aplecarea lor pentru sinucidere. Am luat jobul acela de o noapte ca pe-o provocare, ca pe-un test personal: îmi voi ţine ficaţii-n mine, sau voi scoate tot din vintre?! Voi ţine pasul cu unii care au ani de zile vechime? Et caetera. Când am coborât între grajduri, am albit. Eram convins că n-o să rezist, şi m-am hotărât ca doar să întârzii vomitatul şi abandonul cât mai mult.
Am stat în rând cu oamenii, chiar dacă ultimul, până dimineaţa, la 5, când am ajuns acasă. Mihaela s-a sculat şi m-a reparat cum a putut, şi ea.
Despre ce e vorba. Câteva sute de metri pătraţi de grajd sunt pline cu pui de circa 3 kg. Camionul de pui, gol, e tras la uşă. Băieţii se îmbracă în combinezoane albe de unică folosinţă, şi-şi iau mănuşi. Sting luminile, ridică liniile de hrănire. Izolează, cu garduri, un lot câteva sute de pui. 5 inşi se reped, în tăcere, şi cu maximă viteză, şi iau pui: 3, în stânga; 2, în dreapta. Puii se zbat şi fac gălăgie, praful (nu de pământ, ci de fecale, medicamente, fulgi şi prafuri de îndopat) făcând astmul aproape palpabil. Te străduieşti să ignori stratul moale de gainaţ pe care aluneci, puii morţi pe care-i împingi la marginea frontului şi, mai ales, putoarea indescriptibilă. Ai în cap doar „Repede, repede! ” , şi nu înţelegi cum naiba colegii tăi îşi încarcă mâinile atât de iute, cum nu ţipă împotriva muncii ăsteia inumane, cum de au rezistat până acum şi cum de nu au ca gând de viitor să nu mai vadă galinacee tot restul vieţii… ! Un camion are 7500 de pui; / la 5 oameni= 1500 de pui de fiecare; / la 5 pui de tură= 300 de drumuri; x 50 de metri, media fiecărui drum spre şi dinspre camion = 15 km. de fiecare om; = 300 de drumuri x 15 kg. de încărcătură = 4.5 tone. Am încărcat 2 camioane şi jumătate. Deci: 37.5 km de fiecare; 11.5 tone de fiecare; 250 de kilometri parcurşi în viteză, pe autostrăzi; o noapte nedormită; ziua ce-a urmat, turmentată de oboseală şi febră musculară; plămâii- varză. Scor final: 30 de euro, pe care nu ştiu când mi i-or da! Ei lucrează petru 900 de euro pe lună, indiferent de umărul camioanelor şi de distanţa până la ferme; unii, fără acte.
Înţelegi, drăguţule, de ce buchisesc, acum, la dosarul pentru examenele de taximetrist în Valladolid ( 60 de km. de noi) ; urează-mi succes!
Îmbrăţişări!
Reclame