Nor mare de fum alb

– albăstrui, poate- acoperea satul întreg. Începea să se ridice încet, de prin vreo uliță unde trăia o babă mai fără somn decât altele. Câinii lătrau supărați; și alte femei se trezeau, alte rațe și cârduri de gâște ridicau și mai multe Mării, și Ioane, și Vete, și Lenuțe, și Domnici, și Tanțe în picioare. Să iasă, odată, să potolească orătăniile de prin bătătură, să lase vorbă ălora d-acas și să plece repede; asta nu e o treabă la care să poți întârzia, știa toată lumea.

Cu broboada neagră cu ciucuri groși, de la târgul de la Osâca, pe cap, cu șorț ieftin și șoșoni de cauciuc în picioare, alergau pe lângă casă, când până și aburul zilei ce sta să vină abia se vedea printre acoperișuri, să caute oala de tablă, cu coada ei ce mi se părea fantaaaaastic de lungă, în forma unui S cu care începe un cuvânt de pe lumea cealaltă, adusă pe drum de țigani doritori de untură cu bucăți, de la garniță, în care se aruncau vreo cinci coceni de la porumbul curățat în seara trecută pentru nu știu ce iapă norocoasă, cu mânz în burtă. Îi aprindeau repede, cu Scânteia lăsată neabătut de Costel a lu Bășintea, poștașul, în poartă. Oala se încălzea de nu puteai!, măcar că avea, ce vă ziceam?, coada aceea de nepovestiiiiit de lungă; puneau o cârpă, să nu mai frigă, și plecau.

Le luau și pe vecine, că și lor le muriseră. Lu Anica îi murise băiatul, de doar treij de ani, pe casă, curentat de antena cu care încerca să prindă nu ștu ce meci; lu fina Oada îi murise bărbatu care fusese pe front; lu Leana lu Pisică îi murise muma, pe la nouăzeci și șase de ani, bine, în curte, vara, când aduna niște corcodușe ca să facă strănepoților chisăliță. Și tot așa. Fiecare casă trimitea pe cineva din curte. O luau pe plan, pe la Măgură, pe la Baltă; printre viile ce aștepatu să fie legate și săpate, vorbind nimicuri sau tăcând ca sfinții din icoane, ajungeau repede. Fumurile se adunau, toate, din ce în ce, pe măsură ce se apropiau. Poate că văzut de la a lu Ghioca, de la Gârleanca, dintre olturi, sau de sus, satul nostru era un punct ce pulsa trimițând rotocoale de tămâie spre Calea Lactee; sau spre Alfa Centauri, tot una. Cei dinspre pădure intrau pe poarta mare, pe sub clopotniță. Noi veneam dinspre câmpuri, prin spatele caselor, al grădinilor; intram printr-o portiță de lemn, șubredă, cu prag făcut înadins înalt, dând la o parte bojii plini de rouă.

Toate femeile își jeleau morții frumos, tămâindu-le mormintele cu rășini de la munte, aduse pe drum de oameni cu legături mari în spate.

La strană, așteptau prefăcându-se a căuta vreun icos ori vreun tropar; nu începeau utrenia pănă nu terminau toate. Nu puteau; le venea și lor să plângă repetându-le melodiile ca niște învățăcei credincioși ce erau.

Reclame