¡Buenos dias, Gunoiule!

gunoi-final

Când l-am auzit pe Isma, un coleg marocan, zicându-mi așa, m-a cuprins veselia. Nu ne împrietenisem foarte ușor; înainte, pe la început, a trebuit, chiar, să-l sperii c-o să-l bat dacă mă mai strigă ca pe-o fată, cum o făcea. M-a lăsat în pace cu asta, și gata. Dar nu știu cine-l strigase pe el așa, întâi, ca o glumă sau ca un haz de necaz general (Bă, Gunoiule!) și nici nu credeam să știe ce zice. I-am explicat, și s-a amuzat teribil. A continuat cu gluma, și m-am alăturat și eu; ne suntem unul, altuia, de atunci, mici gunoaie aruncate în oboseala de zi cu zi. Tot e un câștig! A face glume e o faptă de milostenie. A înveseli lumea de azi e un eroism. Și dacă mai și presari sarcasm sau ironii, meriți un monument!

M-am așezat pe propria-mi canapea psihanalitică: de ce îmi place că cineva mă strigă gunoiule? Habar, n-am. Dar o să revin, cu asta. Știu, însă, sigur, că nu despre smerenie e vorba. Ea nu are nimic de-a face cu disprețul de sine!

Să te consideri un gunoi, o cârpă, să spui că tu nu poți face nimic, nu este smerenie. Logosul nu S-a întrupat în gunoaie, nici în cârpe; nu se ocupă cu lucruri de nimic. Eu SUNT important. Și dacă nu aș fi fost decât eu pe lume, Fiul tot ar fi coborât: pentru mine; și lucrarea asta de mântuire ar fost aceeași taină din veac ascunsă și de îngeri neștiută care s-a lucrat, știm acum, pentru miliarde. Așa că nu mă întreba Și cine, naiba, ești tu?!, pentru că nu poți să-L întrebi pe Dumnezeu Și ce mare brânză ai facut Tu?! Ai fi pe dos!

Să spui că exiști doar pentru că Dumnezeu a vrut așa, este altceva. Să spui că fără Dumnezeu nu poți face nimic, este altă treabă. Să spui că trebuie să te asemeni Creatorului până la a te face Dumnezeu după har, da, acesta este tot adevărul. Dar, atenție!, ți se cere ȚIE să faci, deci lucruri mari se așteaptă DE LA TINE. Nu ești neînsemnat; ești culmea creației și poarta prin care mântuirea ajunge la toată făptura căreia tu i-ai pus nume. Preot, nu roboțel ori cârpă bună de nimic.

EȘTI smerit dacă simți și mărturisești prin faptele tale că atârni de Dumnezeu, adică este El cel care te împlinește pe tine, cel oricând gata de cele mai mari căderi și neputincios în a te desăvârși singur. Dar lăsarea în mâna Tatălui e, totuși, a ta, și îmbrățișarea tot de la tine trebuie să vină. Deci nu ești deloc un gunoi; din contră, deneprețuitule…

Reclame