Coborî din autobuzul de cinci

Coborî din autobuzul de cinci.jpg

şi intră direct în mat. Nu se dusese acasă; curtea și-o văzuse așa, în fuga articulatei, rămânând neînduplecat numai cu ochiul drept; însă cu stângul, chiorâș, din picioare, apucase să zărească în curte căruța verde, cu ulubele ridicate, plină cu lucernă. Cu bălur, poate, mai știi?

-Să trăiești, bă, nea Petrică! Dă-mi un rom… Îi dădu un rom; într-un pahar drept, aproape subțire, neclătit. Își ținu mâna stângă pe tejgheaua de care se lipi cu spatele, răsucindu-se agil. Haina de piele neagră îi venea bine. Lăsa cordonul să-i atârne la spate; la cămașă, nasturii de sus neîncheiați îi descopereau un piept de om tânăr. Fuma Snagov cu filtru, și fumul țigărilor lui ieşea mereu mai albastru decât al celorlalți. Se așeză la masa din colț, la perete. Părea distrat; în vocea prea tare se auzea, însă, din când în când, ceva ce părea o urmă de ciudă. Masa era pătrată, învelită într-o pânză cu carouri albe și roșii, murdărită rău. Când mișcai scaunele, matul se umplea de un scârțâit acut, ca de locuri pustii. Parcă i-ar fi fost, un pic, frig.

-Să trăiești, bă, Petrică! Dă-mi o țuică… Își lăsă ciumagul răzemat de tejghea și plăti. Pentru amândoi!, zise. Se duse la masă, își puse paharul și întrebă: Hai, mai vrei unu? Nu mai voia nimic. Bătrânul se lăsă pe scaun, întinzându-și piciorul drept lăsat pe lângă masă, că-l durea rău.

-Mă duare oasele, mă, taică.

Bău. Băură.

-A fătat iapa. Am găsit-o alalteri în pădure, cu mânzu lângă ia. E frumos rău, negru cu roşu; cal!

El se uită în jos, apoi în sus, spre colţul fără vopsea de deasupra intrării, apoi se opri în paharul gol. Strânse buzele şi-şi mângâie, plecat undeva, gura şi barba, tăcând trist.

-Hai, zi! Îi tremură, un pic, vocea. Lasă supărarea… Însoară-te cu cine vrei, ce?!, şi vino să-ţi faci casă aci, lângă izlaz! Am vorbit cu Gicu a lu Ciumpilă: vinde locu ăla mare, bun, dân colț. Te ajut și io, te-o ajuta și socru-to… Nu te duce la oraș. Nu vez, taică, cum s-au prostit toț? Aci e bine. Îț dau și via dinpre Olt și lucerna dă la Osâca. Na, mult nu mai am, că e la colectiv, că doar știi…

Petrică le puse o sticlă întreagă pe masă. Mai băură câte un pahar.

-Râde lumea dă mine…! Tuși. Ca să nu i se vadă lacrimile, stătu mult aplecat spre picioare ca să-și pigoale niște turiță închipuită.

-Am primit, de la IJCM, un apartament. Are două camere; fac un CAR și-mi iau ce trebuie. Am un maistru bun, dân Ipotești, dă treabă. A zâs că mă pune p-o macara, pă șantier, ș-o să câștig bine. Marinela e la o cofetărie…

Plecară ultimii, pe întuneric. Cârdul de vaci intrase de mult în sat; porțile din Ociogi, toate, se închiseseră. Ținându-se unul de altul, prin beuca șoselei, porniră spre casă.

Bâtrânul se duse în grajd. Neștiind ce să facă, bătu iapa cu biciușca, plângând, lovind cu dușmănie în animalul legat la iesle. Adormi acolo, după ușă, cu țigara aprinsă în gură.

El se culcă pe un scaun de pe prispă, cu capul pe masă, încercând să înțeleagă, amuzat ca un idiot, de ce ți se pare că se învârte pământul cu tine când ești mangă.

Mamă-sa îi așteptase cu fața ca cenușa din vatră. Adormise rugându-se lângă pat, în genunchi, cu fața în palme, sfredelindu-se ca de niște bâtrâne și nefirești dureri ale facerii: Maică, dă-ne gându ăl bun! Maică, dă-ne gându ăl bun! Maică, dă-ne gându ăl bun!

Un pic mai târziu, dinspre nori, cerul satului, între păduri, trimise spre luciul Oltului lumina unor flăcări ce mistuiau, încet, o gospodărie. La Tomeni, peste câmpuri, două cucuvele cântară, înfundat, toată noaptea.

Reclame

2 gânduri despre „Coborî din autobuzul de cinci

  1. Avem revelatia unui crampei de viata din lumea satului . Un episod tragi-comic dintr-un adevarat cine-verite cu personaje , fapte si dialoguri autentice . Tulburator de autentice . O fila din marea cronica a unor „imparati desculti” se deruleaza in cadrul idilic al confluentei Oltetului cu Oltul . Un Cocosila si un Tugurlan par a-l astepta de-a pururi pe Moromete in Poiana lui Iocan , comentand ultimele stiri din „Universul”. Pentru cineva care provine din acea zona este o surpriza sa constate profunda ancorare in realitatea cotidiana . Cam din toate articolele tale razbate un puternic suflu de veridicitate . Prin dialogul colorat , prin onomastica personajelor , prin obiceiuri si datini specifice acestui colt de Oltenie . Torul este ” ca-n viata” . Si chiar mai mult decat atat . Taranul e lacrima din marele fluviu al durerilor ancestrale , indelung asteptand sa urce si pe cerul vietii lui raza de lumina zamislita in ieslea Renasterii . Felicitari pentru stilul si continutul „scrisorilor” tale , pentru consecventa receptivitate la problemele acestor oameni .
    – I . Iancu

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îi așteptau, pe bieții oameni, zile grele. Câțiva, intrați mai puri în malaxorul ultimei jumătăți a secolului trecut, au rezistat: și-au păstrat omenia; cei mai mulți, însă, s-au lăsat prefăcuți în, cică, „oameni noi”. Au mâncat multă aguridă,săracii; noi, copiii lor, habar n-avem de ce ni-s sterpeziți dinții…

      Pentru cuvintele generoase, vă mulțumesc! Cele bune!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Despre Scurte povestiri de pe lumea cealaltă