Toată noaptea visase cum cade

În casă, Cornel Pufan

din salcâmul pe care-l aveau în fundul grădinii. Pe crengile lui atârnau, pe o latură, cabluri subțiri de cupru şi aluminiu învelite în plastice colorate, de care, în tragerea spre pământ, nu se putea prinde nicicum. Cerul, îl vedea mereu senin şi luminat; frunzele pomului bătrân, mici şi verzi, moi, uşor de vânturat printre degete. Sârmele străluceau ca o jucărie imposibilă. Căderea era lentă, şi sufletul îi sta, de fiecare dată, gata să îi iasă din burtă. Trezitul îi veni ca o izbăvire; glasul femeii, ca o încredințare. În pervazul ud găsi caramele cu lapte, maronii, învelite în foaia ruptă dintr-un caiet, de ieri, și își luă una. O ţinea între măsele până i se lipeau bine. Era beucă și cocoșii cântau ca apucații. Cu dungile perinii pe față, ieși. Frigul din curte îi aduse aminte de Miercurea Mare de ieri: alergaseră toți pe izlaz, pe marginea pădurii, pe lângă Olt și pe la Măgură, să aducă acasă boji uscați, cât să se facă o grămadă mare, lângă ulucile gardului văruit alb. Se puse pe ciuci, bosumflat și mut rău.

În mijlocul curții, făcu un foc mic. Vreascurile se treceau repede, că ce era să țâie niște mărăcini uscați, și ea punea, mereu, alții, câte o mână. Bolborosind ceva, aruncă tămâie, mai multe boabe, peste tăciunii efemeri, și fumul coloră în sfințenie streașina casei, în sus. Copilul fu pus să sară, de trei ori, peste vâlvătaie, și căldura sfârâitoare a focului îl trezi de tot. Îi dădu de pomană o oală mare, de pământ, cu toartă, plină ochi cu apă din fântână, și o strachină în care erau o bucată de pâine și o alta de rahat verde, stropit cu zahăr pudră. Nişte apă îi căzu pe dosul palmei şi pe piciorul stâng. El zise bodaproste, iar ea zise ia, mumă, uitata morțâlor. Na, Dumnezău să-i ierte pă toț! Că așa tre să facem az; așa am văzut, io, la maica mea… Dădu să mai zică ceva, parcă, dar se opri dintr-o dată.

De-acuma, băgară în foc toți bojii. Din curți, limbile focurilor se ridicară mult și se uniră, subțiri, departe. Toți copiii, de pe toate ulițele, intrară în case, să scape de căni, și se întoarseră să se joace cu bețele prin cenușile calde din bătături.

Reclame