Fugi repede spre târlă,

înainte ca ziua să înceapă să albească, măcar, pe la colțurile câmpurilor, printre vârfetele prundului sau prin subțirimile fumurilor ce răsăreau în sat. Oile dormeau, iar câinii se bucurară de el de departe, încă de la rudari. Dădu gură, și mieii, toți, se ridicară în picioare, unii sugând, alții încurându-se prin obor sau căutându-și mama. Gata, gălăgia cuprinse marginea îngustă de pădure; dinspre o altă diagonală a satului, clopotul bisericii, în care sărăcia de țârcomnic bătea cu un ciocan, aduse pe lume o altă Joi Mari. Așternu fân, din loc în loc, cu o furcă, certă berbecii și înșiră grăunțe în trocuri, să ajungă pân-o termina. Între un tecar bătrân și un pui de salcâm așeză o prăjină despuiată de crenguțe, la înălțimea unuia ca el; o legă cu sârmă moale, de aluminiu. Avea de tăiat cinci miei: trimisese vorbă șeful de post că vine cu unii de la partid, de la oraș.

Prinse unu bel, alb tot, fără coarne, cam pe la cinșpe kile. Îi atârnă picioarele din spate pe prăjină și îi deschise gâtul una-două, ca să se golească iute de sânge. Sângele se ascunse printre rădăcinile mărunte ale ierbii, colorând copilărește țărâna, ca în joacă. Se potoli repede; mumă-sa, doar, behăi toată ziua aiurea, printre picioarele ălorlalte. Al doilea fu unul negru, puternic; cu copitele, îi zgârie câteva coaste. Pe al treilea îl tăie ca să mai ușureze o oaie care fătase doi. Ce mai trăsese de ei, rămas în urmă, pe o potecă plină de căcăreze, când veneau de la adăpat! Lăcrimă, că ăstora doi le dăduse să sugă, dintr-un biberon, lapte de vacă adus de acasă. Lăsă bocancii, pentru cizme. Când îi văzu pe toți cinci înșiruind roșu cu nasurile, plecă un pic.

Plecă să-și aducă o nuielușă. Jupuitul începea cu săparea unui tunel, pe sub pielea de pe picioarele jertfelor, spre cazanul ăl mare al burții. Împinse nuielușa iară și iară, cu convingerea unuia care știe că așa e și nu altfel. Odată făcut, își puse gura la despicătura meșterită de briceag și suflă tare. Se odihni de mai multe ori, că amețise. Mieii erau, acum, tobă; unora li se vedea rozul pielii, ca o goliciune. Îi jupui repede, cu pricepere, trăgând de piei, sau despicând cu un cuțitaș, sau împingând cu nodurile pumnului între blană și carne, care se despărțeau împăcate. La urmă, tuturor le trase blana de pe cap în jos, cu o mișcare iute, ca și când ai trage o haină strâmtă de pe gâtul unui copil care plânge speriat. Urechile le rămaseră cu lână pe ele, iar ochii- deschiși verzuliu. Albi, mici, curați; ce dinț frumoși!, gândi în treacăt .

Câinii, cărora le făcuse o parte mare, mai într-o râpă, de resturi și borhoturi, îi simțiră venind; lătrară în lene. În față, primarul, cu un Wartburg 311 gălăgios, albastru; după el, unii cu pălării, într-un Aro. Înșirați pe prăjină, mieii erau gata, curați și limpezi, părând fericiți. Ceața, puțină, se risipise, iar soarele lumina rumegatul oilor și apa din lighenușul de tablă în care el se spălă până la coate, ștergându-și fruntea cu dosul mânecii de la flanerul maro de lână. Îi minți că n-are brânză, că nu mulge oile, că mieii sunt mici. Mai încolo, pe buza tabiei, așeză un foc cu un braț de surcele uscate. Pe pirostriile mari, o tablă ușor de încins. Dintr-un prosop urâțit de atâta treabă, scoase ciuperci mari, albe, cu dosul negru, pufos, umed. Le fripse bucuros, întorcându-le mereu, și aruncând sare mare, grunjoasă. Tovarășii le mâncară cu mămăligă rece, de ieri, tăcând.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Despre Scurte povestiri de pe lumea cealaltă