32. adam, a doua beție

doamne cât de ostenit mi-s

 mă întind aici lângă șanț lângă drum aproape de gard

 zăpușeala ăstei veri fără picătură de ploaie a descojit casele toate

 a surpat ziduri și a gonit oameni

 eu stau aici liniștit ca să mă-ncarc cu putere

 când o să mă scol o să-nverzesc pretutindeni

 ș-o să zidesc lumea întreagă la loc

 în fond asta face orice om odihnit și împăcat cu sine

 creșteți si vă înmulțiți

 ierburilor

 umpleți pământul și-l stăpâniți

 cărămizilor

 nu se poate ca vlaga voastră să nu vină

 din privirea mea

limpezită bucuroasă tare si fără vreo spaimă

%d blogeri au apreciat: