doamne cât de ostenit mi-s
mă întind aici lângă șanț lângă drum aproape de gard
zăpușeala ăstei veri fără picătură de ploaie a descojit casele toate
a surpat ziduri și a gonit oameni
eu stau aici liniștit ca să mă-ncarc cu putere
când o să mă scol o să-nverzesc pretutindeni
ș-o să zidesc lumea întreagă la loc
în fond asta face orice om odihnit și împăcat cu sine
creșteți si vă înmulțiți
ierburilor
umpleți pământul și-l stăpâniți
cărămizilor
nu se poate ca vlaga voastră să nu vină
din privirea mea
limpezită bucuroasă tare si fără vreo spaimă
I. C. LIȚĂ 