mi s-a părut tată că te văd

prin curtea unui spital de nebuni

ochii ți-erau transparenți parcă atunci

și prin ei

în spatele capului

foarte lipite de ceafă

agățate răsfirate

ți se zăreau gânduri multe

toate mărunte

și moi ca niște boabe de fasole nefiartă

se făcea mai apoi că îmi zici

îndrăgostitu-m-am copile

de dragostea mea cea mai veche

dar eu îmi mutasem privirea deja

și din cenușiul pomeților încercam

indiscret și vulgar să ghicesc

dacă ești viu sau ești mort

dacă se vede mai bine de aici într-acolo sau invers

oricum nu găseam ce să zic

nu știam ca să pun nicio-ntrebare grozavă

tăceam tăceam tăceam amândoi

doar doar o veni careva