mi s-a părut tată că te văd
prin curtea unui spital de nebuni
ochii ți-erau transparenți parcă atunci
și prin ei
în spatele capului
foarte lipite de ceafă
agățate răsfirate
ți se zăreau gânduri multe
toate mărunte
și moi ca niște boabe de fasole nefiartă
se făcea mai apoi că îmi zici
îndrăgostitu-m-am copile
de dragostea mea cea mai veche
dar eu îmi mutasem privirea deja
și din cenușiul pomeților încercam
indiscret și vulgar să ghicesc
dacă ești viu sau ești mort
dacă se vede mai bine de aici într-acolo sau invers
oricum nu găseam ce să zic
nu știam ca să pun nicio-ntrebare grozavă
tăceam tăceam tăceam amândoi
doar doar o veni careva
I. C. LIȚĂ 