97. la etajul trei/ miroase a carne prăjită

sufletul meu nu locuiește cu mine

locuiește pe blocuri/ la soare

urc la el zilnic/ să reglăm antene de țeavă

le mișcăm nițel/ legăm niște fire de cupru

oamenii din apartamente prind sârbii/ bulgarii

pot vedea un meci din șaisprezecimi

sufletul meu locuiește la etajul de sus

dedesubt sunt câteva zeci de camere goale/ stă puțină lume acolo

liftul nu merge/ casa scării e rece/ de ciment gol

unele becuri sunt sparte/ sau mici verzi cu forme ciudate

prin luminator/ merge în sus/ merge în jos/ vântul

în tot orașul acesta gunoiul se aruncă pe tuburi

pe niște goluri mizere făcute-n pereți

se strânge jos/ se face mult

fiecare scară de bloc miroase într-un fel foarte unic

pute mai dulce/ pute mai acru/ a otravă de șoareci

a vopsea ori ulei de transformator

dar scara noastră nu/ definitiv nu

ea nu are gunoaie/ nu are mirosuri

vecinii consumă doar esențialuri/ în proporții exacte

ei asimilează total și fără deșeuri

par ceva rar/ elitiști/ niște monștri aseptici

în urcarea mea spre întâlnirea cu mine

locatarii mă privesc prin vizoare/ din casă

curați și absenți/ cu capoate

eu urc

la etajul trei miroase a carne prăjită

ascult pe la uși/ incredul și atent

se aude clar/ nu mă pot înșela

cum se rostogolesc

boabe de mei

într-o cușcă de păsări

I. C. LIȚĂ

Poezie, proză scurtă, ceva teatru mut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s