minus o mie

există un singur fel de tristețe

eu am învățat-o de la iște oameni ce tăceau singuri

nu de la bach/ nu de la tolstoi

nu de la kafka/ nici de la kadare

azi/ cei mai tari în tristețe

tot acei oameni tăcând mi se par

ca înaintea unei despărțiri iminente

o despărțire știută/ anunțată demult

nu te surprinde dar tot nepregătit te găsește

îți mai rămâne numai să taci

să mergi/ pe muțește/ nainte

te transformi/ așa/ într-o axiomă

în statuia ridată a unei dogme

în ultimul mesager/ și tocmai de-asta neprețuit

al acestui foarte la-ndemână/ modest/ adevăr

/că nu există decât un singur fel de tristețe/

iei liftul/ uneori/ și cobori la minus o mie

îți faci conștiincios toată munca

te uiți în stânga/ te uiți în dreapta/ și pleci

liftul e-acolo/ ușile ți se deschid imediat

nu-l mai folosise nimeni altcineva

nici ca să urce/ și nici ca să coboare

I. C. LIȚĂ

Poezie, proză scurtă, ceva teatru mut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s