autobuzul de la cinci dimineața

pe mine m-au născut într-o casă aflată-n reparații părinții mei și-au trecut viața clădind demolând și zidind de la nunta lor de nimic nuntă pur și simplu până la nunta lor cea de aur adică absolut întreaga mea copilărie câteva secole bune tot timpul am dormit afară în curte pe spate înăuntru se tot reparau tavane se tot tencuiau niște pereți din cărămidă goală se pictau apoi lacuri bărci zăpezi în ulei pe la noi nu se mai folosește fresca deloc a durat cum ziceam nesfârșit de mult nesfârșit de mult și de-acolo am plecat direct să mă-nsor cu autobuzul de la cinci dimineața pe haine pe față pe mâini că dormisem cu ele uitate afară eram ud căzuse multă rouă din cer în noaptea aceea încă se mai auzeau brotăceii nu puteam înghiți vorbeam răgușit acru hai ia câteva guri de vin fiert îmi zicea un străin îmi luase valiza din mână nu-l cunoșteam nu-l știam prezența lui dintr-odată acolo mă convingea că trebui să plec din acel loc care îmi scapă și ce mă grăbeam o să te faci bine nicio problemă du-te la tine împărăția cerurilor va ajunge prin cablu sunete imagini câteva chipuri apoi amintirea acestei scurte discuții de la sfârșitul unei lungi copilării ca un șantier ca o inițiere

I. C. LIȚĂ

Poezie, proză scurtă, ceva teatru mut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s