failure

poate că dumnezeu vine la tine
cu
un
curier
sună la poartă/ aveți un colet/ deschideți vă rog
îți iei un capot/ papucii/ și ieși
ce-am primit
poftiți/ semnați/ ați primit o cutie/ o cutie goală
tu nu-nțelegi/ citești factura/ eticheta lipită pe dos
încerci să uiți/ mai târziu
descoperi că nu te mai îmbată nimic
trimiți totuși/ noaptea/ un mail
acelei firme de curieri
mulțumesc mult/ vedeți aveți grijă
dumnezeu
nu
vorbește
doar trimite cutii
tace
așteaptă
primești și tu/ un pic mai târziu/ un e-mail
delivery status notification/ failure

%d blogeri au apreciat: