carmelitele desculțe

cred că rămăsesem/ de fapt/ de la început închis
în mănăstirea carmelitelor desculțe
eu le duceam/ la șapte zile/ mâncare
sunam
o voce de femeie bătrână o menționa/ la interfon/ pe fecioară
eu ziceam da da da și ele deschideau poarta
mai era apoi o ușă cu trepte
și încă apoi o altă a doua ușă cu trepte
într-un vestibul cu ferestre înalte înguste
între aripile de lemn ale unui ghișeu giratoriu
trimiteam factura și primeam banii
în monede mici/ nimic în plus nimic în minus
erau bani frumoși/ mie-mi păreau întotdeauna de aur
mâncarea o lăsam pe un hol
într-un cărucior de cărat morții
/ cel mai verde simplu de fier cărucior/
era uns bine/ nu făcea zhomot
anvelopele păreau a avea presiunea corectă
eu fugeam mergând înapoi
îmi ziceam că se poate/ totuși/ scăpa
din acest gâtlej ca al unei mașini de tocat carne
în furgonetă-mi puneam/ ironic/ hotel california
și tăceam/preț de o mie unu kilometri
un pic din mine nu mai putea/ însă/ evada de acolo
îmi zic
rămâneam spectator în niște curți interioare
de care habar nu aveam de există sau nu
trebuie că fragmente din mine stăteau nemișcate acolo
îmbrăcate-n cămăși albe lungi foarte aspre și grele
umflate de-acel vânt cald ce bate trecând peste ziduri

I. C. LIȚĂ

Poezie, proză scurtă, ceva teatru mut

3 gânduri despre „carmelitele desculțe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s