genom

prin visul meu
trece un om
ținând un cal de căpăstru

tușește estompat
se-ndepărtează

nechezatul lui
de bucurie/ nu știu
de nostalgii felurite/ nu știu
mă trezește

agățat de câteva secunde prezente
totuși/ rămâne

în urmă
el/ calul
el/ omul care tușește
el/ nechezatul
ca un genom
ce fericește/ nu știu
ce foarte blesteamă/ nu știu
câteva generații

I. C. LIȚĂ

Poezie, proză scurtă, ceva teatru mut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s