acest verde ce bate spre-albastru

verdele unei cutii de bomboane/ acoperă câmpul
literele ei aurii chinezești/ luminează

înfipte în mijlocul nesfârșirii
în bărăgan
la distanțe egale de toate punctele curburii pământului
niște tocuri lucite de ușă

printre ele
sunt suflat și sunt supt
de un vânt mentolat
dintr-un univers infinit
într-un alt univers infinit și vecin
fără oprire

este evident că previzibilul mă încetinește
asta adaugă treptat infinit peste infinit

dincolo și dincoace de poartă
mereu același loc
același mobilier minimalist
aceeași natură
ce persistente sunt literele aurii chinezești
încă se pot aminti în buricele câtorva degete
când ești trezit
de sunetul unui capac ce se desface prin răsucire

eu cred că toți suntem cineaști
insistă cristi puiu

I. C. LIȚĂ

Poezie, proză scurtă, ceva teatru mut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s