cutele ființei

plouă insidios mocănește de-o săptămână de-o viață cârpesc bocanci în odaia mare cu sobă cos nasturi căzuți gâtul ros al unui sacou cândva roșu expresii rococo zile în care nu se întâmplă niciodată nimic și iar se aude a șaptea din beethoven sfântul cos și rupturile inimii direct nu-ți poți așeza în poală pe genunchi fragmentele ei dezlânate te contorsionezi te schimonosești dureros în oglinzi ținând între buze o bucată groasă de ață precauție superstițioasă ce face să cadă riguros și corect spre picioare înmuiate în apă negre ca de mantie sihăstrească pliurile interiorității cutele ființei

%d blogeri au apreciat: