odaie

de un tiv al ființei
astăzi m-a prins
șarpele cu clopoței

s-a pus
încet
pe ochii mei
o tristețe

mă tot lovesc
năuc
în buricele deștelor
crăpate

inspir expir

mor
urcând poteci
căutând prin munți
peșteri cu pustnici

în inimă
ca-ntr-o odaie goală
răsună pași
se apropie
vin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: