odaie

de un tiv al ființei
astăzi m-a prins
șarpele cu clopoței

s-a pus
încet
pe ochii mei
o tristețe

mă tot lovesc
năuc
în buricele deștelor
crăpate

inspir expir

mor
urcând poteci
căutând prin munți
peșteri cu pustnici

în inimă
ca-ntr-o odaie goală
răsună pași
se apropie
vin

%d blogeri au apreciat: