I. C. LIȚĂ

mi-aduc aminte
s-a-ntâmplat în mine însumi
s-a-ntâmplat
în
talavera

și m-am văzut
dintr-odată
o
cavernă

iubitule iubitule iubitule
îmi ziceam
acest infinit al cavernei
ce vezi
este generat
de două oglinzi
față în față

e
o
minciună

la mijloc
tu
în
minciună

sufletul tău
un zăcământ de metale rare
bogat și dens
ca o nuga

și se întâmplă totul
într-o vară decolorată
sfărâmicioasă
sfărâmicioasă

și-ți răspunzi
apoi
singur
dar ce sărăcie
doamne
nu ninge nu plouă
totul
nemișcat
în urâțenie

vezi
dacă nu strângi din ochi
lumina oglinzii te arde

ignorând pereții vechi
umpluți de graffiti
eu nu inventez ieșiri
nu inventez soluții

stau

este
acesta
un meșteșug
al
liniștirii

un meșteșug/ al/ liniștirii