fiule tu ești cel din urmă născut  dintr-un șir nesfârșit de bărbați plângăcioși  în neamul acesta noi plângem ușor/ o să vezi  avem ceva aplecări codificate genetic  ai noștri au plâns în toate împrejurările vieții  cei mai buni au fost/ totdeauna/ ciobanii  iar stirpea noastră are câțiva  străbunicu-to/  lasă-mă acum să-ți vorbesc un pic despre el  era…

unele poezii se scriu cu puțină/ cu foarte puțină cerneală un semn aici/ un punct acolo îți pare că foile au propriul sistem de irigații  desculț/ tu doar adâncești șanțuri/ mărginești gropi schimbi macazurile apei/ cu bolovani și pietre

mă admiră intens niște oameni   din singapore  vino aici să citești pe la târguri/ prin piețe/ îmi zic  sau vino de tot  suntem un popor fericit  la noi plouă zilnic  lumina se strânge în bălți  și pornește spre mare 

împărate/ șopti dacă privești luna printre crengile fără frunze coroana pomilor se transformă-n spirale lumina merge în sus/ se desface spre mult construiește raporturi exacte/ elucubrează fantastic da da știu/ știu ce zici asta/ desigur/ îmi sună căzu într-un gând împăratul uite/ ăștia doi/ dacă pot să vină să mănânce cu mine regele e bătrân/…

dăruiește-mi/ chiar azi/ o haină de noapte fără cusătură să fie aș vrea să tot dorm pe de-a-ntregul în ea ca într-o cămașă de forță sunt nebun/ aud voci nopțile visez fluturi trenuri ce nu le mai pot opri în vreo gară locomotiva mă duce aiurea/ febril și hipnotic trec peste valize căzute-ntre șine peste…

mi-am agățat în pereți chipuri din când în când mă așez în genunchi întind mâinile par și eu/ puțin/ gravat într-o reprezentare istoristă îi rog primiți-mă primiți-mă primiți-mă și pe mine ăștia nimic/ mă ignoră la ei nu ajunge ceva preda tace miop/ tot învelit în astrahane sorescu e slab ca un semnul mirării scrie…

vino mulează-te perfect pe cutele durerilor mele apropie-te mulează-te perfect pe urma răpirilor mele în cer șezi spală-mi picioarele/ slujește-mi în neștire rămâi nicicum nu mă pierde din ochi jelește-mi puțin poate un cântec de leagăn

viile din chiciu s-au scos din pământ undeva prin anii cincizeci cu tractoarele oamenii şi-au luat acasă butucii joardele ca pe mână mii de nuci scorburoși pătuiage vânturile iernii aceleia dintre doi ani nesfârșiți și banali au bătut altcum au bătut altcum

prietenii mei nu mai sună nu mă mai caută nimeni/ vreun pic nu-mi trimit semeseuri fotografii/ porumbei călători le trimit eu telegrame/ succint-alarmiste clipind pe morse/ din lună si stele într-un cor antic îmi răspund tu eşti poet/ tu eşti ca moise ai treabă te lăsăm să despici marea în două să treci prin deșert…

realitatea a luat-o la fugă/ nebună aduceți-mi o sticlă de porto mă întorc la poezie ca un desfrânat la amante îmi strâng cuvinte-n cămară ah/ după foametea care vine numai eu voi trai ah/ dar aduceți-mi o sticlă de porto îmi sar plânsete instantanee din ochi/ dop de șampanii