I. C. LIȚĂ

își tăia unghiile o dată pe săptămână. Se punea în liniștea unei camere, cu miros de pisică, lână din care se lucrează un flaner, șoșoni și coceni de porumb curățați aseară, înainte de culcare; sau în soarele prispei, sau p-o trupină, sub păr. Pe genunchiul piciorului, ridicat cumva, sprijinea mâinile, una câte una. Pământul de […]

cumpărați de la studenții arabi, cu o geantă mare, neagră, pe care scrie, aproape șters, Camel, un bărbat tânăr se întoarce acasă. În articulata galbenă, rece și plină, oamenii tac. Unii tac pentru că știu, alții tac pentru că bănuiesc ce se întâmplă. Toți se uită, pe rând sau deodată, la el: înalt, tras la […]

și Isma, colegul din dreapta, își dădu capul pe spate privind supărat în tavanul cabinei, lovindu-și tare, apoi, pieptul, cu ascuțișul bărbiei. Își auzi un pârâit sănătos, iar șoferul prinse un reproș ireproductibil. Încărcătura păru și ea să tropăie nițel, dar totul se liniști, apoi, repede, când ieșiră la drumul lin, curat, drept, ce mergea […]

caută aur, pe dealuri, c-un detector de metale. Pentru că umblă mult, ține și un jurnal al picioarelor mele. Își vorbește picioarelor, le povestește și le întreabă, le alintă și le încurajează de parcă ar fi nu o parte din el, ci doi colegi la școala de demult ori niște tovarăși de mină. Sau poate […]

care trăiește într-o liniște mare. A făcut mătănii la mormântul lu mă-sa, necăjită pe el, până i-au înghețat genunchii; părintele Lavrentie l-a încredințat, într-un târziu, de iertare. Spre catedrală, urcă o stradă: case, tei înfloriți tot anul și magazine cu de mâna doua, covrigi, gogoși, taxiuri. El însuși, rămas cu o nevastă moartă din greșeală, […]

a trecut bietul om prin tot satul. Un văr primar, mai de-aproape, cu care învățase niște mânji la căruță, nici n-a vrut să audă. Și după el, toți ceilalți l-au lăsat singur. Plosca, o ținea în odaie, agățată cu o curelușă în ciucuri,  lângă contorul de curent, negru și zumzăitor; niște fire de păianjen încenușiseră […]

ieșiră să se joace într-un ochi puțin de apă senină. Vâltoarea năvălise multă, dintr-o ploaie neagră de departe, aproape de dincolo de linia cerului. Norii s-au adunat repede, s-au unit într-o  întunericire disciplinată, lăsându-și toate marginile goale, dezvelite, tivite strălucit de razele soarelui din prejur, de pe celelalte resturi de cer. Și și-au dat drumul […]

se trezește, iarna sau vara, la șase dimineața. Se îmbracă frumos și-și dă cu un gel albastru în păr, care îi strălucește toată ziua. Așezat cu fundul pe trepte și privind pe lângă tuburile înverzite ale fântânii de la gard sau plimbându-se, adus de șale, în prispă, numără până la patru sute unu, nici mai […]

te trimit acu, japiță ce ești!, îi zise tac-so, zbierând ca apucatul. El se miră, o jumătate de secundă,  de poezia din înjurătura bătrânului și dădu să râdă. Se reținu, precaut. Era cenușiu la față, nebărbierit, cu pielea porționată generos de riduri și nedormit, că fierbea la cazan, continuu, de două zile. Părul, vâlvoi: ca […]

intră în casă, scuturându-și umerii hainei vechi cu grijă, ca zăpada să nu cadă pe masa de lângă vatră. Cizmele verzi și le scoase greu, pe una împingând-o c-un picior, iar pe cealaltă trăgând-o tare, cu amândouă mâinile. Ciorapii de lână îl mâncau, și sus, la jumătatea pulpei, făcuseră o dungă vânătă, cu model de […]

el reveni la casetofonul negru, cu boxe mari, și derulă înapoi aprins. Aplauzele, repezi și hotărâte ca o punere văratică de ploaie, se transformară, după câteva secunde, într-un ritm precis, știut bine: taa-taa-taaa-taa-taaaaa, ta!, taa-taa-taaa-taa-taaaaa, ta!, taa-taa-taaa-taa-taaaaa, ta!, și tot așa, patru minute și cinzeci și șapte de secunde. Stătu în fața catedrei, cu mâinile […]

Nevăzut, neștiut, necuprins de uitătura urâtă a vreunuia, a vreuneia. Avea să-și taie priponul cu dinții și să fugă spre câmpuri. Slăbiciunea îl va cuprinde încet, alergând la galop prin miriște ca pe un portocaliu culoar al morții, până când îngerul măgarilor îl va face să treacă în partea cealaltă fără ca cineva să poată […]

era un bărbat gras și înnebunise făcând poezii toată ziua. Apoi, i s-a lărgit fața, i-a căzut o gușă enormă, iar burta i s-a lăsat în neștire, peste curea, peste pantaloni, trăgându-i în față niște șale ce obosiseră, de mult, să-l mai țină biped. Nădușea continuu și răsufla speriat, ca scos de la înec. Din […]

a fost nefirească. Gălbuie și spălăcită, cu orizontul de peste câmpuri tremurând năuc, extenuat, lăsat cu coatele pe genunchi ca după o alergătură să-ți iasă sufletul. Încet, zăpușeala a prins coji maronii, de trebuie să treci prin ea ca prin zidurile uriașe ale unei cetățui din foi uscate de ceapă. A copleșit împrejurul întreg cu […]

Casa lui e dărăpănată și curtea e plină cu gunoaiele pe care nu le mai ia nimeni să le ducă în văgăuna de la marginea pădurii, spre Olt. Are o nevastă; grea, bolnavă. Cândva, a fost tânăr. Încă mai pare. La pomenile din tot satul merge cu bicicleta și se mișcă iute, cu părul său […]

în spatele genunchiului drept. Mai avusese: pe umăr, pe burtă, la subsuoară. Cel mai rău a fost cu cel de pe spate, dintre umeri: nu putea ajunge la el orice-ar fi făcut. Știa mereu când vin: ceva se întărea sub piele și o roșeață dureroasă făcea vârf în scurt timp, cucerind în jur sate și […]

înainte ca ziua să înceapă să albească, măcar, pe la colțurile câmpurilor, printre vârfetele prundului sau prin subțirimile fumurilor ce răsăreau în sat. Oile dormeau, iar câinii se bucurară de el de departe, încă de la rudari. Dădu gură, și mieii, toți, se ridicară în picioare, unii sugând, alții încurându-se prin obor sau căutându-și mama. […]

Îi fusese greu să prindă cocoșii. Îi înghesuise în fânar, deasupra grajdului, și fire mărunte din paiele vechi, căzând în partea de jos a universului, închiseră ochii unei vaci albe și ai unei juninci roșii legate la iesle. Îi ura, de-acum; urcând pe scară, un cui putred se rupsese și un picior i-o luase la […]

perdele si prosoape. Perdelele sunt cele mai cerute. Iese in drum, sub mărul cel mare de la Georgeta, între uliți, si coase. După ce vine de la colectiv, după ce-si termină treburile prin casă, prin curte, așterne o velință lângă gard, își întinde pânza ei rară si continuă. Răspunde la bunăzîua fără să se uite, […]

Cu capul plecat, un pic îndoit de șale, ajunse repede. Tot repede și ieși; cântărețul îl aștepta pe bancă, la poartă. Într-o liniște mare, galbenă, luminoasă, plecară. Lisică văzuse repede, de la prima cădire, că nu e-n toate apele, și-l lăsă în pace. Părintele închidea ochii; și-i apăsa, apoi, în palmele pe care le trăgea […]

pe la fiecare poartă trecură oameni grăbiți, speriați şi cu brațe fâlfâind a iritare, că să astupe, toți, fântânile, să spele platagelele, castraveții, ardeiul, strugurii şi ce-or mai lua ei din grădină să mănânce, sau mai bine să nu mai ia nimic!, să stea mai mult prin case, ce prostie!, şi să aibă, așa, mai […]

Se sculă pe la cinci, cu ochii bulbucați și roșii, cu o sete ca în pragul morții, cu genunchii și mijlocul înghețate, fără să vrea să se miște vreun pic. Dar voia să plece din pat, să iasă din casă. Cumva, simțea că vrea să spargă, cu capul, o burtă, o piele oarecare, mai subțire […]

din salcâmul pe care-l aveau în fundul grădinii. Pe crengile lui atârnau, pe o latură, cabluri subțiri de cupru şi aluminiu învelite în plastice colorate, de care, în tragerea spre pământ, nu se putea prinde nicicum. Cerul, îl vedea mereu senin şi luminat; frunzele pomului bătrân, mici şi verzi, moi, uşor de vânturat printre degete. […]

Stătea pe piatra mare, lucioasă şi îndoită de atâţia paşi, pusă ca să urci mai uşor în prispă, şi curăţa porumbi. Cu faţa spre casa mică şi veche a Getei lu Dumnezău, de unde bătea o lumină caldă, ce toropeşte. Avea pusă pe mâna dreaptă o curăţătoare de fier, cu dinţi învăţaţi şi cu mâner […]

Turmentat de schimbare, lăsă repede închisoarea în urmă; se dezmetici târziu, pe străzi, când simți căt de puternică este lumina, cât de multă și absentă e lumea. Gara se învârti cu el minute bune; apoi, pereții năvăliră spre el aruncându-i în privire băncile, gențile, sacii și plasele oamenilor, pe oamenii înșiși, vagoanele și zăpada. Adormi […]

Unii se speriau de ea noaptea, când farurile mașinii o descopereau, dintr-o dată, mergând liniștit pe marginea drumului, pe lângă Sâmnic, prin întuneric, către ceva sau cineva de neînchipuit ălorlalţi. Veneau de la serviciu gândind la casă; femeia asta bătrână, cu spatele mare, cu fața adâncită spre amintiri ce te lăsau nedumerit, că frate, da […]

Nu murea. Se chinuia, se zvârcolea, striga pe bărba-so, mort demult, pe mumă-sa; plângea uscat. Se chircea toată, ca un câine prins în colț și bătut cu ciumagul, ori se întindea, pe spate, curbându-se și îndoindu-se ca un atlet din ale cărui burți va ieși un monstru. Sau rămânea, așa, cu gura căscată, câte-o oră, […]

Se hotărî să se bărbierească. Soarele trecuse mult spre asfințit, și bătea, peste casa lui Gârniță, cuminte și roșu-gălbui. Își agăță o oglindă cât o palmă, luată demult de la târg, de un cui înfipt ispre pentru asta într-un stâlp tencuit și verde uleios. Ca să nu-l orbească, își ținu pălăria pe cap, într-o parte, […]

şi intră direct în mat. Nu se dusese acasă; curtea și-o văzuse așa, în fuga articulatei, rămânând neînduplecat numai cu ochiul drept; însă cu stângul, chiorâș, din picioare, apucase să zărească în curte căruța verde, cu ulubele ridicate, plină cu lucernă. Cu bălur, poate, mai știi? -Să trăiești, bă, nea Petrică! Dă-mi un rom… Îi […]

cu multă osteneală, așa că abia așteptau să li se pună odată înainte și ultima farfurie, cu o felie de cozonac și o bucată de carne. Era miezul nopții când se ridicară să plece. Copilul adormise cu capul alunecând, încet, dinspre piept spre poala bunicii. Frigul care-l întâmpină la ieșirea din cortul cenușiu îl necăji, […]

cu o umbră de durere de cap, fără să vrea să apuce pe cineva de vorbă ori să răspundă vreunuia. Nu se întunericise, încă, dar două găini ce se încăpățânaseră să se cuibărească în corcodușul de lângă fântână arătau că nu mai e mult. Își legă geanta, în care ea îi pusese pachetul, în spatele […]

îi zise. Eu nu știu să pictez, dar îți voi spune- iartă-mă, bunule!- cum trebuie să fie! Pictorul nu clipi deloc; pe față nu i se văzu nicio urmă, oricât de mică, de surprindere. Își scoase telefonul, îl așeză pe măsuța de deasupra cutiei murdare de gunoi și porni înregistrarea. Vă rog, spuneți-mi ce vreți. […]

de Smarandache, profesorul de matematică de la școală, ieșit cu o excursie. Taie rău, iar frizerul se ajută, din când în când, trăgând, un pic, de părul clientului. Ca să-l tundă, îi mai puse un burete gros, de scaun de tractor, pe taburetul pătrat. Lui îi dau lacrimile, dar tace; oricum, să te tundă a […]

dacă nu scrii, mai întâi, doliul, pe care trebuie să-l lași pe zidul de la drum al casei. Asta e de demult. De când există morții, sau de când exită scrisul, sau de când existăm noi, cei care nu ne aducem aminte de case fără doliu la șușea. Așa că și ei aveau de făcut, […]

Hai, vii? Era sigur că-l cheamă să se întreacă iar trăgând o fugă până la Iancu, pe ulița ailaltă, ori până la Ristache. Îi era foame; avea o bucată de pâine de la oraș, de Steaua. Nu era la fel de bună ca cea făcută în casă, în țăst, dar acum o prefera p-asta: atunci […]

l-a sculat într-o dimineață: Hai, mă, Jane, să te învăț călușu, că acu te faci mare! Lu Jane îi era somn; dă frica ploii ce sta să vină, nu să lăsasără, ieri, până nu adusăsără acasă toți cocenii pă care-i aveau pă câmp. Au dăscărcat până noaptea, împlinind ditamai două șurile. A mâncat în sâlă […]

Se sculă de noapte; auzea oamenii trecând pe drum, tușind ori vorbind ca pentru a speria întunericul, mergând la autobuzul de cinci. Era înnorat și bătea vântul. Păsările nu se risipiseră prin curte, încă. Rațele, doar, măcăneau ritmat, ca un ecou a ceea ce le necăjea venind de prin curțile înghesuite, de prin casele prea […]

Chemat la Conferința europeană a vânătorilor de sfinți ascunși (CEVSA), se îndreaptă spre tribuna de unde, după cuvenitele reglaje fine (reglaje fine de câini de căutare, de voce și de inimă), spune unei săli care privește cu ochii strânși, cu sprâncenele ridicate: Puțini îl știu pe Ion de la taxiuri; aproape că nu-l mai știu […]

– albăstrui, poate, acoperea satul întreg. Începea să se ridice încet, de prin vreo uliță unde trăia o babă mai fără somn decât altele. Câinii lătrau supărați; și alte femei se trezeau, alte rațe și cârduri de gâște ridicau și mai multe Mării, și Ioane, și Vete, și Lenuțe, și Domnici, și Tanțe în picioare. […]

îi venea să scrie repede, fie și pe bucata lucioasă a unui pachet de biscuiți cu miere, de demult. Ca un apucat, să scape de un ritm încăpățânat, tenace, discret dar persistent până la durere, care nu se acorda nicicum cu tremuratul din oase. Amețit de vin, moleșit de baie și turmentat de osteneală, și-l […]